Prima competitie pe bicicleta

Si iata ca am participat la prima mea competitie pe bicicleta, un duatlon la care m-am inscris la sectiunea de stafeta impreuna cu buna mea prietena Irina. Ea a alergat 8.4 km iar eu am pedalat 23 km si am finalizat pe locul 5. Ne-am atins obiectivul de a fi in primii 5 si pe parcursul cursei am constientizat lucruri pe care poate la nivel inconstient la stiam, dar acum au facut tranzitia din inconstient in constient.

1. Competitia este cu mine. Cred despre mine ca nu sunt o persoana competitiva fata de ceilalti, dar imi setez propriile mele obiective si caut sa le depasesc. Da, ma compar cu alte persoane, pentru ca vreau sa progresez, dar nu ma raportez la ele ci mai de graba gasesc inspiratie si motivatie in succesul lor. In cursa nu cautam sa depasesc pe x sau pe y pentru a fi eu prima, nu voiam sa scot un timp mai bun decat al altcuiva. Am pedalat in ritmul meu, am depasit in ritmul meu, ma mai uitam in stanga si in dreapta sa vad cum stau pentru a nu ramane chiar ultima, dar nu am participat in competitie fata de ceilalti ci doar pentru a ma bucura de ea si pentru a-mi demonstra mie ca pot sa fac absolut tot ceea ce-mi propun si toate lucrurile la care visez. Cred in competitie, dar in cazul meu, competitia este cu mine.

 
2. Savurez drumul nu destinatia finala. Cei 23 de km au constat din 10 ture de 2 km, iar acest aspect m-a ingrijorat din perspectiva faptului ca as putea sa ma plictisesc sa tot pedalez 10 ture pana la finish, avand in vedere ca ma plictisesc doar din 3 ture de IOR. Dar nu a fost asa, nu alergam spre finish, nu ma vizualizam bucurandu-ma ca termin cursa si gata, ci m-am bucurat de fiecare tura. M-am bucurat de fiecare coborare in viteza, de slalomul facut printre gropi si baltoci, de curbele stranse, de depasiri, de grija celorlalti participanti fata de siguranta lor si a competitorilor si m-am bucurat chiar si de urcusul de la finalul fiecarei ture. Ma bucur ca am fost prezenta si constienta de tot ceea ce am simtit in acele momente.

 
3. Un esec nu inseamna finalul cursei. Chiar daca in tura 6 am cazut si pe moment am simtit ca nu mai pot, mi-am amintit ca obiectivul meu era sa finalizez cursa, atat pentru mine cat si pentru partenera mea de stafeta. Am simtit incurajare si am prins curaj cand am vazut ca multa lume se oprea sa ma intrebe daca sunt ok si daca am nevoie de ajutor. M-am ridicat, m-am verificat, m-am scuturat, am facut cativa pasi, am pus lantul care sarise si m-am urcat din nou pe bicicleta. Urcatul dealului a fost greu, dar maxima a fost bucuria cand am vazut ca pot sa merg mai departe. In viata ne lovim de esecuri si pe moment ne gandim ca nu mai putem continua, dar odata gasita puterea si motivatia putem sa doboram orice obstacol. Nu zic ca nu doare, orice esec doare, asa cum ma dor acum genunchii si mana pe care am cazut. Satisfactia si increderea pe care o simti stiind ca nu ai renuntat si ca ai mers mai departe este insa mult mai dulce decat durerea esecului. Iar durerea iti va aduce aminte pe viitor sa nu mai faci aceleasi greseli, sa nu mai subestimez influenta conditiilor meteorologice, sa am grija la manevrele pe care le fac, sa constientizez ca nu pot controla tot si ca trebuie sa fiu constienta de riscuri.

4. Sustinerea si incurajarile motiveaza. Nu pot sa uit aici de incurajarile primite pe traseu de la voluntari, ceilalti alergatori/biciclisti, pijamali (“noi in pijamale voi dati la pedale”), fotografi, organizatori si nu in ultimul rand de incurajarile si sustinerea Irinei. Cu totii suntem finte sociale si cautam aprobare si afiliere in cauza noastra, obiectivele pe care le avem si pana la urma in tot ceea ce facem. Astfel de competitii sau mai bine le-as zice evenimente aduna oameni pasionati, determinati si calzi. Am auzit incurajarile si sustinerea abia dupa ce am cazut, le auzeam si inainte dar nu ajungeau la inima, poate pentru ca nu aveam nevoie de motivatie extrinseca si imi era suficienta cea intrinseca. Stiu despre mine ca sunt o persoana care isi gaseste motivatia in interior, in ceea ce fac, in rezultatele mele si nu in laudele celor din jur sau recompense, dar am constientizat ca orice ne-ar motiva pe fiecare dintre noi, incurajarile si sustinerea sunt la fel de importante.

 
5. Succesul si reusita sunt mai faine cand se impart la 2. Stiu despre mine ca sunt o persoana sociala si am nevoie de prieteni ca de aer. Sunt sigura ca daca as fi participat singura bucuria nu ar fi fost aceeasi. Succesul si reusita s-au dublat. Pentru ca am avut langa mine o prietena care impartaseste aceleasi valori, pasiuni iar in competitie am avut acelasi obiectiv. E bine sa jucam si individual, sa crestem, sa evoluam, dar trebuie gasit un echilibru intre a juca individual si a juca in echipa.

Astept cu nerabdare sa ma refac si sa pot participa la urmatorul eveniment pe bicicleta. Stiu ca nu o sa ma pot antrena, dar vreau sa particip. Nu pentru a castiga, ci pentru a savura cursa, pentru a o simti fizic si constientiza rational si emotional.

Multumesc pentru poze: Radu Cristi si Cazare la Pensiune.